2015. május 5., kedd

FAMILIA – Expoziţie de fotografie: aşteptăm fotografii de familie până la 12 mai!




Consiliul Judeţean Harghita organizează în perioada 14-22 mai 2015, în colaborare cu instituţiile si autorităţile locale şi organizaţiile civile, cea de-a XI-a ediţie a Zilelor Judeţului Harghita. FAMILIA, sărbătorită pe plan internaţional în ziua de 15 mai (Ziua Internaţională a Familiei) şi mediul înconjurător vor constitui genericul manifestărilor din acest an.
Biblioteca Judeţeană "Kájoni János" se implică prin organizarea unei expoziţii cu fotografii despre familie.
Invităm familiile harghitene să realizăm împreună această expoziţie, aşteptăm să ne trimiteţi poze de familie din toate localităţile judeţului. Aşteptăm fotografii de familie până la data de 12 mai 2015!
Detalii:
Vă invităm să contribuiţi la realizarea expoziţiei cu fotografii care reprezintă evenimente de familie, înfăţişează bucuria, plăcerea de-a fi împreună, imortalizează clipe de neuitat, momomente vesele, hazlii, activităţi în sânul familiei, părinţi si copii, bunici şi nepoţi sau fraţi împreună.
Vă rugăm să ne trimiteţi pozele în format min. A-4 (30X21 cm) sau max. A-3 (42X30 cm) la sediul bibliotecii, la adresa : Biblioteca Judeţeană Kájoni János, 530 223 Miercurea-Ciuc, Str. Stadion 1/bis, sau puteţi să le aduceţi şi personal.
Vă rugăm treceţi pe versoul pozei datele următoare: descrierea pozei în cîteva cuvinte, numele de familie şi denumirea localităţii, date de contact (număr de telefon sau adresa e-mail). În acest mod vă exprimaţi acordul ca fotografiile să fie expuse la sediul instituţiei noastre.
Termen: 12 mai 2015.
Vernisajul expoziţiei va avea loc în data de 19 mai 2015, la sediul bibliotecii.
Împreună vom oferi bună dispoziţie participanţilor, momente vesele tuturor celor care au ocazia să se revadă în materialul expus.
FOTOGRAFIILE CELE MAI REUŞITE VOR FI PREMIATE!
Alăturaţi-vă acestei iniţiative împărtăşind momente memorabile din viaţa familiei, surprinse în fotografii cu valoare veşnică.
Informaţii suplimentare şi date de contact: János Éva, telefon: 0266-371 988; 0735-187 531.

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése