2017. június 13., kedd

Lauren Frankel: Adevăr sau provocare



Romanul "Adevăr sau provocare" de Lauren Frankel a apărut în anul 2015, cu titlul original în limba engleză „Hyacinth Girls”. În anul 2016 a apărut versiunea în limba română, la editura Trei, tradusă şi adnotată de Bogdan Coşa.

Titlul original se referă mai mult la personaje, în timp ce titlul acordat de către traducător are legătură strânsă cu acţiunea romanului. Ambele titluri sunt potrivite, dar cititorul versiunii în limba română are şansa de a le corela, mulţumită intervenţiei inspirate a traducătorului.

„Adevăr sau provocare” este o carte care îndeamnă la atenţie faţă de cei din jurul nostru, fie rude, prieteni, colegi, cunoscuţi sau chiar şi necunoscuţi. Acordând atenţie, reuşim să ne apropiem de cunoaştere, atât cititorul adult, cât şi cititorul adolescent, fiecare în felul său. Lectura romanului este potrivită atât pentru adolescenţi, cât şi pentru adulţi. Pentru adulţi poate constitui o redescoperire a experineţei proprii, iar pentru adolescenţi,  o revelaţie a lumilor paralele. Adultul şi adolescentul se pot adânci fiecare în lumea lor, pot recepta romanul la nivelul propriu de cunoaştere şi experienţă. Pot să desemneze inclusiv personajul principal şi să se concentreze pe oricare dintre firele acţiunii.

Unul dintre fire poate să fie constituit din şirul de întâmplări prin care trece o tânără de treisprezece ani la şcoală, acasă şi în cercul de prieteni. Se vorbeşte deschis despre lucruri ascune, care rareori ies la iveală, acoperite fiind de reguli şi convenţii.
Alt fir poate să fie devenirea adultului, privind în urmă până la vârsta adolescenţei, evocând gândurile şi sentimentele de atunci şi judecând în acord cu vârsta şi experienţa adultului.
Autoarea îşi dovedeşte măiestria şi prin felul cum împleteşte aceste două fire precum şi prin realismul şi sensibilitatea prezentării interacţiunii personajelor de diverse vârste.
Deosebit de frumoasă este metafora copacului prezentat ca izvor de forţă, rezistenţă şi element de protecţie. Găsim în roman iubire necondiţionată, înţelegere totală şi ocrotire dusă la extrem. Altă calitate a romanului este tratarea nuanţată şi profundă a relaţiei dintre victimă şi agresor, a adevărului perceput de către fiecare şi a celui agreat de societate.
Cunoaşterea dobândită duce în finalul romanului la schimbarea în bine şi la capacitatea de acţiune. Personajele principale supavieţuiesc unei perioade extrem de dificile, din care ies călite, intărite, capabile să ofere sprijin celorlaţi şi să acţioneze eficient în interesul propriu.

Întrebarea „Tu îţi cunoşti copiii?” se va întipări în memoria cititorului adolescent şi adult, şi le va ghida comportamentul în cea mai bună direcţie posibilă. Autoarea, educator şi bibliotecar de profesie, împărtăşeşte din experienţa profesională proprie, dovedind în acelaşi timp calităţi de scriitor care merită aprecierea publicului.



Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése