2017. június 13., kedd

Meg Medina: Fata care a îmblânzit vântul





Romanul Fata care a îmblânzit vântul”, de Meg MEDINA, a fost publicat în Statele Unite, în anul 2012, cu titlul original The Girl Who Could Silence the Wind. Cartea a apărut în limba română doi ani mai târziu, în 2014, la editura RAO, tradusă de Cristina Barbu.

Cititorul pragmatic, văzând doar titlul în sine, se poate gândi la un personaj tânăr, la o fată care să fie geniu al tehnologiei.
Cititorul predispus la abordări romanţate, datorită acestui titlu, se poate gândi la realizarea imposibilului. Lectura romanului oferă prilej de cugetare despre autocunoaştere şi relaţionare cu cei apropiaţi, despre încrederea în sine şi aşteptările celorlalţi. În acest context, posibilul şi imposibilul au sens doar raportat la viaţa fiecăruia, iar veriga de legătură suntem noi înşine.

Personajul principal al romanului este prezentat din primele clipe ale vieţii sale prin formulări paradoxale şi, în acelaşi timp, deosebit de frumoase:
„Din momentul în care Sonia Ocampo sosi pe lume, vânătă şi tremurând, speranţele, visurile şi temerile celorlalţi au cântărit greu pe umerii săi.”
„Blestemul se abătu fără niciun avertisment asupra vieţii Soniei Ocampo, înainte ca ea măcar să se fi născut, deghizat în noroc.”

Romanul oferă prea puţine indicii pentru precizarea locului acţiunii. Întâmplările se petrec undeva, într-un orăşel dintre munţi, numit Tres Montes, dar şi într-un oraş mare, denumit „capitala”, şi nimic în plus. Drumul dintre Tres Montes şi capitală este, de asemenea, loc al acţiunii: sălbatic, splendid, misterios, primejdios.
Căutând indicii în afara textului, aflăm cu uşurinţă date biografice ale autoarei: este fiica unor emigranţi cubanezi, născută în Statele Unite. După propria mărturisire, nu a fost niciodată în Cuba, dar ţara de origine a părinţilor a fost prezentă în familie, ca motiv permanent de îngrijorare. Cuvintele spaniole din versiunea în limba română, probabil preluate ca atare de traducător din textul original în limba engleză, conturează o atmosferă „latino”, asemănătoare mult difuzatelor telenovele. Cele mai multe personaje secundare se încadrează în această atmosferă, în sensul că adesea nu sunt ceea ce par a fi. Vorbele frumoase şi formulările politicoase pot ascunde intenţii josnice, iar comportamentul aparent dur poate ascunde grijă şi intenţii bune.

Cititorul, fie chiar şi cel pragmatic, cu mare probabilitate, se va lăsa furat de frumuseţea naraţiunii. Totuşi, va rămâne mult timp nedumerit: de ce îndoiala apare în roman ca certitudine? Uneori, şi cei mai puternici, înzestraţi, talentaţi, educaţi oameni se îndoiesc de capacităţile lor. Este de înţeles ca Sonia, o fetiţă născută, crescută, educată într-o comunitate mică şi izolată, să fie încercată de îndoieli. Astfel, efortul de a-şi ascunde îndoielile denotă spirit de sacrificiu şi grijă faţă de ceilalţi. Pe de altă parte, unele pasaje din roman induc impresia de certitudine. Dacă Sonia şi părinţii ei sunt siguri că fetiţa nu deţine calităţile pe care ceilalţi i le atribuie, atitudinea se apropie de impostură, iar judecata se schimbă...

Romanul „Fata care a îmblânzit vântul” este o poveste frumoasă, despre alţi oameni, alte locuri şi alte vremuri. Principala sa calitate este optimismul, iar absenţa a ceea ce se numeşte „universalitate” este principalul neajuns.

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése